
Blanosul tau are o personalitate atat de colorata si unica, incat ai considerat ca este momentul perfect pentru un cont dedicat animalutului? Foarte bine! Nu mai sta pe ganduri si creeaza acum o pagina de Instagram pentru micut. Sau, poate ai facut deja primul pas, insa rezultatele nu se vad, numarul de urmaritori si interactiunile cu pagina ta fiind inca mici.
In ambele situatii, este important sa stim ca mereu este loc de mai bine si, cu vointa, rabdare si un plan bine pus la punct, putem creste pagina de social media a prietenului nostru blanos cu doar cateva trucuri esentiale. Daca ai grija sa respecti aceste “reguli”, cu timpul vei observa o crestere considerabila a cifrelor.

Iata cum sa cresti pagina de social media a pisicutei tale:
Asigura-te ca ai continut de calitate
Continutul de calitate are mai multe dimensiuni. In primul rand, ofera imagini si videoclipuri cat mai unice, personalizate si care ofera o mica parte din viata si personalitatea animalutului tau. Fie ca este o poza amuzanta sau un decor complex, trebuie sa tinem cont si de a doua caracteristica, anume calitatea pozelor.
Daca iti doresti ca blanosul tau sa se bucure de atentia “fanilor”, pagina ta trebuie sa arate estetic si sa ofere poze cu o calitate inalta. Foloseste un aparat foto sau un telefon performant. Aplicatiile de editare te pot ajuta in acest sens, oferind impresia unui continut mai clar decat este in realitate, daca ai optiunea unui dispozitiv performant.
Fii activ si consistent
Planifica atent numarul de poze pe care urmeaza sa le postezi si ora acestora. Daca vrei ca pagina ta sa aiba sanse mai mari de a fi urmarita, trebuie sa postezi macar o singura data pe zi. Totusi, ai grija sa nu exagerezi. Daca pui prea multe postari intr-o singura zi, este posibil ca efectul sa fie unul nedorit si chiar sa pierzi din urmaritori din cauza spam-ului.
In schimb, daca ai multe momente memorabile cu micutul tau blanos pe care vrei sa le impartasesti, opteaza pentru “Povestile mele”. Aici ai optiunea de a posta o fotografie sau un videoclip pentru maxim 24 de ore, dupa care se va sterge. Instagram ne ofera acum posibilitatea de a salva aceste povesti in “Repere”. Acestea sunt mici albume care vor aparea pe profilul tau sub descriere, cuprinzand continutul postat in povestile tale, pe care il poti salva si organiza cum iti doresti, permanent.
Raspunde comentariilor
Interactiunea cu urmaritorii este esentiala daca iti doresti sa ii pastrezi. Asigura-te ca raspunizi comentarilor si mesajelor celorlalti utilizatori. Aceasta practica, desi este simpla, poate fideliza audienta ta si le va transmite cel mai important mesaj: “sunt real si imi doresc sa vorbesc cu tine”. Foarte multe pagini populare uita de importanta interactiunii cu urmaritorii si ofera impresia unui produs, decat al unei persoane.
Foloseste hashtags potrivite
Hashtags sunt element esentiale pentru paginile de Instagram care au ales o anumita nisa. Exista o multime de site-uri si aplicatii la care poti apela pentru a gasi hashtag-urile relevante pentru pagina ta. Insa, cel mai usor si rapid mod de a verifica este prin a cauta o pagina populara, asemanatoare in continut cu cea pe care o ai tu si sa verifici tag-urile pe care le foloseste. Repeta acest proces cu diferite pagini si nu uita sa le salvezi intr-un document pentru a le accesa rapid prin copy-paste.
Interactioneaza cu alte conturi pentru animale
Urmareste, interactioneaza si scrie-le altor conturi dedicate pisicutelor. Acestea nu iti sunt concurenta, dimpotriva. Va puteti ajuta reciproc sa cresteti si poti chiar sa castigi un nou prieten iubitor de animalute. Conturile asemanatoare te pot ajuta enorm in privinta sfaturilor, a engagementului si a publicitatii. In plus, daca apreciezi, urmaresti si comentezi in postarile dedicate continutului de pisici, contul tau va fi trimis spre alti utilizatori pasionati de blanosi, oferindu-ti sansa de a castiga mai multi urmaritori.
Redacteaza descrieri captivante
Acestea trebuie sa fie scurte, captivante si vesele, pentru a le transmite urmaritorilor o stare de bine, incurajandu-i sa ramana pe pagina ta pentu a pastra acea emotie pozitiva. Ba mai mult, din cand in cand poti apela si la texte mai lungi si personale, prin care sa inviti utilizatorii sa empatizeze cu motanelul tau si sa cunoasca mai mult din povestea voastra.